Edit

Sebeșul de astăzi

este orașul în care oricine vrea să rămână. La noi șomajul nu există, dezvoltarea economică este o
realitate, iar poziționarea geografică și infrastructura
stârnesc invidia multora. Sebeșul nu a stat niciodată cu mâna întinsă, are un buget solid și un portofoliu de investiții prin care viitorul se scrie frumos.

Cea mai mare bogăție a Sebeșului sunt oamenii.

Calitatea vieții, cultul muncii sunt valori cotidiene.
Sebeșenii au dorit o administrație performantă și atentă la aspirațiile comunității. Am primit încrederea Sebeșului, iar aceasta mă onorează. Am pornit pe un drum cu multe proiecte, am demonstrat că finanțările nerambursabile sunt soluții eficiente. Investim în sănătate și în educație. Am
învățat de la bunii gospodari curățenia, am înlocuit praful și buruiana cu iarbă și flori, am plantat copaci care să prindă rădăcini.

Am demonstrat împreună că se poate. Avem forța și
resursele pentru a merge mai departe.

Știu că faptele bune nu se uită!
 CABINETUL STOMATOLOGIC CU SERVICII GRATUITE PENTRU TOȚI COPIII SEBEȘULUI

Printr-un proiect pe care l-am inițiat în calitate de primar, a fost înființat primul cabinet stomatologic finanțat de la bugetul local, destinat
exclusiv copiilor din Sebeș și din localitățile aparținătoare – Petrești, Lancrăm, Răhău, care oferă servicii gratuite
și care este funcțional
începând cu data de 13 martie 2019.


Cabinetul a fost amenajat pe parcursul anului 2018, conform prevederilor legale în vigoare, la cele mai noi standarde în domeniu, valoarea totală a investiției ridicându-se la suma de 108.278 lei.


Serviciile medicale gratuite oferite cuprind: consultații stomatologice curente și urgente, diagnosticarea și efectuarea tratamentului cariilor dentare, extracții dentare, tratamente de detartraj etc. În anul 2019, cabinetul a avut 356 de pacienți, fiind efectuate un număr de 863 de intervenții, iar până la jumătatea anului 2020, au fost înregistrați 270 de pacienți (în condițiile în care pandemia cu noul coronavirus și-a făcut simțită prezența).

Cabinetului stomatologic este situat în municipiul Sebeș, bulevardul
Lucian Blaga, numărul 45A.
Consultațiile sunt oferite în baza unor programări efectuate la numărul de telefon: 0258/735139.

Dacă dorești să păstrăm legătura