Edit Content

Sebeșul de astăzi

este orașul în care oricine vrea să rămână. La noi șomajul nu există, dezvoltarea economică este o
realitate, iar poziționarea geografică și infrastructura
stârnesc invidia multora. Sebeșul nu a stat niciodată cu mâna întinsă, are un buget solid și un portofoliu de investiții prin care viitorul se scrie frumos.

Cea mai mare bogăție a Sebeșului sunt oamenii.

Calitatea vieții, cultul muncii sunt valori cotidiene.
Sebeșenii au dorit o administrație performantă și atentă la aspirațiile comunității. Am primit încrederea Sebeșului, iar aceasta mă onorează. Am pornit pe un drum cu multe proiecte, am demonstrat că finanțările nerambursabile sunt soluții eficiente. Investim în sănătate și în educație. Am
învățat de la bunii gospodari curățenia, am înlocuit praful și buruiana cu iarbă și flori, am plantat copaci care să prindă rădăcini.

Am demonstrat împreună că se poate. Avem forța și
resursele pentru a merge mai departe.

Știu că faptele bune nu se uită!
 Reabilitarea Şcolii Gimnaziale din Răhău

Buget = 3.409.807,00 lei (lucrare receptionată în anul 2021)

Primul proiect cu finanțare nerambursabilă al Sebeșului, pe care l-am depus alături de echipa mea în luna septembrie a anului 2016, a vizat obiectivul de investiții „Reabilitare Școala Gimnazială Răhău”. Înfățișarea clădirii, așa cum era fotografiată în anul 2016, a devenit o amintire. Proiectul prin care s-a modernizat şcoala şi grădiniţa din Răhău a inclus: amenajarea de săli de clasă pentru desfăşurarea învăţământului din ciclul primar şi gimnazial, crearea spaţiului necesar învăţământului preşcolar, modernizarea spaţiilor necesare desfăşurării tuturor activităţilor din procesul de învăţământ în bune condiţii, amenajarea grupurilor sanitare, realizarea sistemului de încălzire centralizat, amenajarea curţii şi terenului aferent şcolii, precum şi realizarea unei săli de sport.

Dacă dorești să păstrăm legătura